Elias Charalambous l-a ridicat în slăvi pe Mihai Lixandru, după ce mijlocașul a marcat unicul gol în victoria reușită de FCSB în deplasare cu FC Botoșani.
Antrenorul cipriot este foarte încântat de progresul înregistrat de „Lix” în debutul acestui sezon și a dezvăluit că a avut mai multe discuții cu el în care i-a transmis că îi va oferi mai multe șanse dacă se va pregăti la fel de bine.
FCSB a învins-o pe FC Botoșani cu 1-0 grație golului marcat de Lixandru în minutul 23.
„E exact ceea ce ne așteptam, astfel de meciuri sunt dificile. A fost dificil că a fost în deplasare, știam că vom suferi. Am avut un adversar care juca pe contraatac, noi am încercat să facem pressing. Nu am făcut cel mai bun meci, dar sunt trei puncte foarte importante.
Sunt foarte fericit pentru Lix (n.r. – Mihai Lixandru), am avut discuții cu el, am văzut cum s-a antrenat, i-am spus să continue să muncească așa și că într-o bună zi va fi răsplătit. Evoluțiile lui se îmbunătățesc la fiecare săptămână și suntem fericiți. Sezonul e lung și vom avea nevoie de toți jucătorii. Le mulțumesc suporterilor că au fost alături de echipă”, a declarat Elias Charalambous, după FC Botoșani – FCSB 0-1.
FC Botoșani: Ducan – R. Benzar, Șeroni, Pius, Țigănașu – G. David, Dican, Ed. Florescu – F. Adams, Ngoma, Pinson Rezerve: G. Ureche – Mutombo, Creț, Casap, Dragu, Cărăuși, Mouaddib, Cioiu, Ilicic Antrenor: Dan Alexa
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Cr. Ganea – Djokovic, Lixandru, Olaru – Al. Băluță, Compagno, Fl. Coman Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Ad. Șut, Oct. Popescu, Miculescu, Ov. Popescu, Radaslavescu Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: „Municipal” (Botoșani) Arbitru: Florin Andrei; A1: Ovidiu Artene; A2: Mihăiță Necula; Arbitru VAR: Iulian Călin; Asistent VAR: Romică Bîrdeș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER